De la pionier al punkului la superstar planetar, Billy Idol este o emblemă de peste trei decenii și și-a creat o nișă muzicală unică. Și-a câștigat respectul fanilor pentru că a reușit, de la bun început, să facă loc arogantei atitudini punk în pop-ul și rock-ul mainstream, cu piese ce s-au transformat în evergreenuri.
La fel de energic ca întotdeauna, Billy Idol pornește din nou la drum în vară, dând fanilor din mai multe generații ocazia de a cânta alături de el într-un show ce va cuprinde toate hiturile sale. Îl are alături de el pe partenerul său, Steve Stevens (chitară).
Membru al trupei Bromley Contingent, fan Sex Pistols, Billy Idol a fost vocalul popularei formații britanice de punk Generația X din 1976 până la destrămarea acesteia, în 1981. Apoi a decis să-și încerce norocul în SUA, moment în care a început să colaboreze cu geniul chitării Steve Stevens, un parteneriat muzical important. În continuare, Billy a turnat hit după hit, printre care „Rebel Yell”, „White Wedding”, „Dancing With Myself” „Flesh For Fantasy”, „Hot In the City”, „Eyes Without A Face” și „Cradle of Love”.
În octombrie, Billy Idol își va lansa autobiografia, „Dancing with myself”, precum și primul său album de studio din 2005 încoace.
Biletele Regular pentru concertul Billy Idol de la București sunt disponibile la prețul promoțional de 128,4 lei până pe data 25 martie inclusiv. Începând cu data de 26 martie, până în ziua dinaintea concertului, bilete costă 160,5 lei. Pe 29 iunie, la intrare, biletele vor fi disponibile la prețul de 181,9 lei.
Biletele Golden Ring sunt disponibile la prețul de 214 lei până în ziua showului, când vor costa 235,4 lei.
Biletele pentru ambele evenimente vor fi puse în vânzare, luni, la ora 15.00, și vor putea fi cumpărate online, de pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim – magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești.
Concertul de la Cluj este organizat de Amprenta Advertising.
Billy Idol a mai concertat în România în vara anului 2006.